Politica de retur

În conformitate cu legislația în vigoare, consumatorul are dreptul de a returna produsele achiziționate în termen de 14 (paisprezece) zile calendaristice de la data la care acestea au fost recepționate.

În cazul în care clientul dorește returnarea unuia sau mai multor produse din comandă, acesta are obligația de a transmite, în prealabil, o cerere de retur prin intermediul canalului indicat pe site. Ulterior confirmării cererii, clientul va expedia coletul către adresa punctului de preluare retururi al societății. Costurile de transport aferente returului sunt suportate integral de către client.

 

Condiții obligatorii pentru acceptarea returului

Pentru ca returul să fie acceptat, este necesar ca toate următoarele condiții să fie îndeplinite cumulativ:

produsul nu a fost utilizat, desfăcut, deteriorat sau modificat și se află într-o stare care permite revânzarea acestuia;

  • produsul este returnat sigilat, în special în cazul produselor care, prin natura lor, pot afecta sănătatea sau igiena;
  • produsul și accesoriile aferente sunt returnate în aceeași stare în care au fost livrate, inclusiv cu ambalajul original intact;
  • coletul conține toate etichetele, documentele și materialele cu care a fost expediat inițial.


Excepții de la dreptul de retur

Conform art. 16 lit. e din O.U.G. nr. 34/2014, nu pot fi returnate produsele realizate la comandă sau personalizate, inclusiv, dar fără a se limita la: invitații, sigilii, ștampile, produse tipărite, produse gravate sau alte produse customizate.


Alte prevederi

  • Nu se acceptă retururi neanunțate în prealabil.
  • Nu se acceptă colete expediate cu ramburs.
  • Retururile trimise fără respectarea procedurii sau a condițiilor menționate vor fi refuzate.


Procesarea returului

Procesarea returului poate dura până la 30 de zile lucrătoare de la data recepționării coletului la sediul societății. Clientul are obligația de a se asigura că produsul este expediat corect și complet către adresa sediului social.

După verificarea integrității și conformității coletului, clientul va primi un email de confirmare. Ulterior:

  • contravaloarea produselor returnate va fi restituită în contul indicat sau
  • după caz, va fi expediată o nouă comandă.

Pentru comenzile achitate cu cardul, suma aferentă returului va fi restituită exclusiv în contul utilizat la efectuarea tranzacției.

 

Adresa punctului de preluare/trimiteri retururi

ARTIZAAR
Cluj, Cluj-Napoca
Str. Câmpina, nr. 62, et. 2, depozit ARTIZAAR, 400635
Telefon: 0775 543 418

Pentru alte întrebări vă recomandăm să ne contacta in rubrica de contact